din copilarie pin' la adânci bătrâneţi

„Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu.  1Petru 2:16”

Ce însemnă a fi om slobod/liber?

Liber – Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus nici unei constrângeri; slobod. ♢ Liber arbitru = libertate absolută a voinței omului, postulată la idealismul filozofic¹, în opoziție cu determinismul. Sursa: DEX ’98

Apostolul Petru se adresează creştinilor îndemnându-i să fie slobozi acum în noua postură, sau mai bine zis, viaţă de creştin. Dar de ce au fost legaţi ei până în momentul devenirii de creştini? Să formulăm puţin altfel întrebarea, de ce sunt legaţi oamenii până a deveni creştini? Răspunsul ni-l oferă autorul epistolei in câteva versete mai jos. 1Petru 4:3: „Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.” Dar pe lângă toate acestea, mai este ceva ce ţine omenirea în tensiune şi frică până a-l cunoaşte pe Isus Cristos. De aceia în cele de mai departe vreau să medităm asupra fenomenului superstiţiei, care în cultura şi societatea noastră are o influenţă destul de însemnată.

Câteva superstiţii:

-          Când stai jos pe scaun, să nu pui picior peste picior şi să legeni piciorul – pentru că îl legeni pe dracu.

-          Cine se joacă cu căciula sa, mai apoi îl va durea capul.

-          Când caşti, imediat să-ţi faci cruce, sau să pui mâna la gură ca nu cumva pe gură să intre vreo putere necurată.

-          Dacă prin faţa ta trece o mâţă neagră, atunci vei avea o pacoste, pagubă.

-          Nu se salută şi nu se ia rămas bun peste prag ca să nu fie sfadă.

-          Nu trebuie să coşi haina pe om, pentru ca să nu-i coşi mintea.

-          Să nu dai bani sera, pentru că nu se vor înmulţi.

-          Când mergi să faci ceva important, pune un bănuţ de cinci sub talpă şi vei avea noroc.

Ce este superstiţia?

În limba rusă cuvântul folosit pentru acest fenomen este „суеверие”. O simplă analiză a acestui termen în limba rusă ne va ajuta să înţelegem însemnătatea acestuia. Mai întâi de toate, observăm formarea acestui cuvânt din două rădăcini. Termenul „суеверие” este format din prima rădăcină „суе” sau prescurtatul lui „всуе” = zadarnic, fără rost, în gol, fără folos, fără sens. Şi a doua rădăcină „верие” = Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine;

Deci, dacă vom privi acum ansamblu asupra însemnătăţii acestui termen în limba rusă, conchidem următoarele:  „суеверие”, nu este nimic mai mult decât a fi convins, a avea o siguranţă şi certitudine zadarnică, ba chiar, fără rost, în gol şi la urme urmei, fără sens.

Însă, este mult mai grav dacă e să analizăm explicaţia acestui termen în dicţionarele române, aşa cum o oferă ele.

Superstiţia – s.f. Prejudecată care decurge din credința în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămășițe ale animismului și ale magiei; p. ext. practică superstițioasă. – Din fr. superstition, lat. superstitio.
Sursa: DEX ’98; credință primitivă, bazată pe rămășițe ale animismului și magiei, în spirite bune sau rele, miracole, farmece și vrăji, în semne prevestitoare, numere fatidice etc. (< fr. superstition,lat.superstitio)Sursa: MDN

Şi acum, trebuie să înţelegem gravitatea acestui fenomen, sau a acestei înşelăciuni care este clar redată în Sfânta Scriptură.

„…nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei care cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului;” – Deutoronom 18: 10a – 12a

Una din explicaţiile DEX-ului a acestui termen este: „credinţa în semne prevestitoare”. Dacă e să privim puţin mai sus, la cele câteva superstiţii menţionate de mine, atunci cu uşurinţă vom deduce că o bună parte din ele sunt „semne prevestitoare” a unor evenimente, sau circumstanţe.

Un adevăr rămâne neschimbat, şi anume că dacă la începutul civilizaţiei pentru Dumnezeu, ghicirea, citirea, prevestirea viitorului au fost o urâciune, atunci cu siguranţă toate acestea încă şi azi şi pentru veci vor rămâne a fi o urâciune pentru EL. Dumnezeu nu se schimbă, păcatul a rămas păcat, fără să i se fi schimbat vreodată valoarea sau calitatea în ochii lui Dumnezeu: „Căci Eu sunt Domnul, eu nu Mă schimb;” – Maleahi 3:6

Dumnezeu nu agreează prevestirile, citirile în stele sau ghicirea viitorului, sau a circumstanţelor, dar  este altcineva  destul de cointeresat ca oamenii să se îndeletnicească cu aceste lucruri, pentru că el ştie că acestea sunt o urâciune în faţa lui Dumnezeu şi va stârni mânia lui Dumnezeu împotriva celor care le practică. De fapt, Satana  este cointeresat ca oamenii singuri să cheme asupra lor mânia lui Dumnezeu, care este un Dumnezeu gelos: „Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos ” – Deutoronom 4:24

Diavolul ştie, că din moment ce oamenii vor accepta speculaţiile şi semnele oferite de el, aceasta îl va mânia pe Dumnezeu. Diavolul ştie că, din moment ce oamenii vor apela şi vor accepta cele oferite de el, atunci ei automat ies de sub ascultarea lui Dumnezeu, aşadar devenind ascultători de el. Şi aici trebuie să menţionez un lucru important, şi anume că orice neascultare, nesupunere sau ignoranţă de Dumnezeu este în mod direct o închinare la idol.

Cât despre închinarea la idoli, sau ascultarea de instrucţiunile celui sau celor care nu sunt Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu se afirmă clar: „Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei, Unor dumnezei pe care nu-i cunoşteau, Dumnezei noi, veniţi de curând, De care nu se temuseră părinţii voştri. Ai părăsit Stânca cea care te-a născut, Şi ai uitat pe Dumnezeul, care te-a întocmit. Domnul a văzut lucrul acesta, şi S-a mâniat, S-a supărat pe fiii şi fiicele Lui.” – Deutoronom 32:17 – 19.

În lumea aceasta sunt doar doi stăpâni, care conduc şi cărora alegem să slujim. Este vorba de diavolul şi de Dumnezeul Sfânt. Tot ce nu este sub controlul lui Dumnezeu este sub controlul diavolului, şi invers, tot ce nu este sub controlul diavolului este sub controlul lui Dumnezeu. Poate ne-ar plăcea să mai fie şi o putere neutră, omenească, dar adevărul este că aşa ceva nu există. Domnul Isus explică aceasta destul de clar pentru toţi cei care trăiesc cu iluzia că nu se supun nici lui Dumnezeu şi nici diavolului, ci doar puterii eului personal. Citim despre aceasta în Matei 6:24: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” Deci, nemenţionarea unei a treia puteri, arată inexistenţa ei.

Şi acum, ceia ce putem conclude până aici este că, omul se supune unui stăpân oricum, ori lui Dumnezeu, ori diavolului. Un alt adevăr dedus este că toate fenomenele, sau practicile aşa zis nevinovate de ghicire, prevestire, în gama cărora se includ şi superstiţiile, toate acestea sunt o urâciune la adresa lui Dumnezeu ceia ce îi provoacă mânia. Şi un alt lucru stabilit este că de fiecare dată când nu ascultăm, sau nu ne supunem ordinii, sau cererilor lui Dumnezeu, nu facem altceva decât să ne supunem diavolului, ceia ce o adevărată închinare la idol.

După ce am adus puţină lumină asupra gravităţii situaţiei tuturor celor în a căror superstiţiile sunt o parte a vieţii, fie în mod conştient sau inconştient, îmi propun acum să privim mai îndeaproape la îndemnul: „Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi…” adresat de către apostolul Petru  destinatarilor săi.

Acum după ce am analizat mai sus situaţia reala a omului, care nu este alta decât a fi în permanentă supunere faţă de unul dintre cei doi stăpâni ai omenirii, se pare că adresarea apostolului Petru nu are nici un sens. Însă, în continuare, să analizăm acest îndemn din postura nu a unui om liber de orice obligaţiuni şi responsabilităţi, dar să o facem din postura unui cetăţean al unui stat democrat, în care fiecare este liber în exprimare, însă nu fiind lipsit de responsabilităţi şi obligaţii.

Problema care a apărut încă cu mii de ani în urmă, de la începutul creaţiei, este că diavolul în mod deliberat  şi-a propus să distrugă şi să-şi bată joc de creatura lui Dumnezeu. Această bătaie de joc a diavolului nu este una cu caracter periodic, sau de scurtă durată, pentru că planul lui dintotdeauna a fost să păgubească pentru veşnicie. De aceia Dumnezeu, pe tot parcursul acestor milenii a încercat prin toate metodele posibile să atragă atenţia omului spre Sine, fără a viola libertatea acestuia.  A făcut-o prin conştiinţă, proroci, semne şi apoi prin Domnul Isus Cristos. Domnul Isus venind pe pământ a folosit aceiaşi metodă deschisă, dar totodată fiind şi o metodă paşnică de chemare la EL. Domnul Isus a văzut şi vede cum diavolul îşi bate joc de oameni violând voinţa liberă a acestora. Pentru că oricine se lasă înşelat de diavolul, singur numai iese din laţul lui până când nu apelează la Domnul Isus, pentru că doar El a fost Acela care poate birui pe Satan, aşa cum a mai făcut-o odată pe crucea de la Golgota. În mod deschis şi direct, Domnul Isus chema şi făcea afirmaţii uluitor de atrăgătoare, pozitive şi pline de speranţă veşnică.

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” – Matei 11:28-30

„Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” – Ioan 3:36

„Isus le-a zis: “Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.” – Ioan 6:35

„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.” – Ioan 10:11

„Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” – Ioan 14:6

Domnul Isus a avut câteva scopuri bine definite atunci când a venit pe pământ. Sunt mul mai multe, dar  voi aminti doar trei dintre ele.

1. Domnul Isus a venit să ne slujească:

„Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” – Marcu 10:45

1. Domnul Isus a venit să plătească preţul păcatului, astfel împăcându-ne cu Dumnezeul Sfânt:

„Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Cristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea…” – Efeseni 2:13-14

„…ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să vă asculte!” – Isaia 59:2

„El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape. Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh.”

1. Domnul Isus a venit să ne facă liberi/slobozi faţă de modul deşert şi fără rost de viaţă:

„căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” – 1Petru 1:18-19